Postez aici si acum, dar nu stiu de ce...si nici nu stiu ce...sunt ratacita...nu'mi dau seama ce'i cu mine....simt ca o iau razna...nu ma mai inteleg...nu imi dau seama ce'i cu mine...iubire, gelozie,invidie,ura, depresie, prea multe vise si iluzii pierdute....da...cred ca e primul post in care ma exteriorizez....nu fac asta de obicei, dar acum simt nevoia sa scriu aceste randuri fara noima, vreau sa ma eliberez cumva...nu pot sa spun nimanui ce simt pentru ca nu stiu...nu ma inteleg..poate ca dupa ce voi posta asta...dupa un timp o sa'mi revin si o sa'l sterg, o sa renunt la el..dar nu'mi pasa...acum vreau doar sa ma exteriorizez...nu'mi pasa de nimic....nu inteleg ce'i cu mine...sa fie iubire?nu..nu cred...nu din nou,cel putin...o experienta neplacuta imi ajunge ca sa fiu prudenta data viitoare,dar acum nu'mi dau seama de ce am iar acel sentiment ciudat...am invatat sa ma joc cu cuvintele,sa spun "te iubesc!" desi nu'i asa, stiu sa ranesc,dar n'o fac..sunt prea credula si proasta ca sa ma razbun pe altii....ce chestie!...intotdeauna ma dau mare ca ranesc,ca nu iubesc, ca ma joc cu sentimentele,dar totusi eu sunt mereu victima...ironia sortii....
Sa fie gelozie? nu vad de ce....inca nu'mi dau seama daca iubesc cu adevarat ca sa pot fi geloasa...si chiar daca as iubi...distanta e totusi prea mare....
Invidie? nu...sau poate da...dar totusi...invidie?pe cine?sau pe ce? prea multe intrebari si niciun raspuns...ciudata mai e viata....
Ura? da,urasc prostia,profitorii,pitipoancele,cocalarii,persoanele fara scrupule,mincinosii si lista poate continua...dar oare eu nu's niciodata asa? eu sunt perfecta?bineinteles ca nu...si nici n'o sa fiu vreodata...gresesc mereu si ce? asta sunt...urasc sa mi se spuna sa ma schimb, nu vreau sa ascult de altii, desi poate ca unii imi vor binele...dar...eu nu pricep...nu'mi pasa...am momente cand urasc totul, chiar si viata..dar ce conteaza? toate trec...imi revin si trec mai departe..asta e viata..asa am facut mereu...de ce n'ar merge si acum...ce'mi pasa de ce zic ceilalti?...poate par prea ciudata,da asa sunt..si ce? nu'ti convine? ignora'ma! asta voi face si eu cu tine..n'am nevoie de falsitati, de prieteni falsi,mai bine putini si de incredere...
Sunt un cameleon..intotdeauna stiu sa ascund ceea ce simt cu adevarat..asta am fost mereu...n'am nevoie de griji prefacute si prieteni idioti...nu'mi dezvalui slabiciunile,nu plang cu nimeni de fata..intotdeauna singura...nu vreau sa stie nimeni de slabiciunile mel,defapt...poate nici eu nu le stiu...sunt prea slaba ca sa'mi dau seama daca am vreun punct tare...poate par dura si imposibil de ranit..dar...culmea...aparentele inseala...si,din pacate...sunt total opusul....nu vorbesc mai niciodata despre mine cu adevarat..am invatat sa nu las garda jos..poate multi asta asteapta...nu ma vaicaresc( sau daca o fac,incerc sa o fac intr'un anumit fel),nu las niciodata sa se inteleaga ce simt cu adevarat, dar totusi..sunt prea fragila..prea usor de ranit....urasc atatea la mine.....ce ironie.....
Nu vreau sa dau impresia de persoana fragila, vreau sa par indiferenta..dar totusi ma doare...de fiecare data..mai tare....deh..ce sa'i faci......poate voi invata vreodata sa nu mai fiu asa sensibila...sa am curajul sa ma joc cu sentimente,sa ranesc,sa ma razbun...nu sa iubesc mereu neconditionat si sa sufar..sa raman mereu ea cea cu lacrimi in ochi...dar..ce conteaza?.....nici nu stiu de ce postez asta.....poate ca sa radeti ...sunt slaba....sunt naiva....sunt plina de imperfectiuni si slabiciuni...si totusi...nu'mi pasa de multe...iubesc neconditionat...cu inima,nu cu mintea...psihic,nu material....sincer,nu prefacut.....si uit ca aparentele inseala...deranjez,stresez,plictisesc,enervez persoane doar pentru ca simt eu nevoia sa vorbesc...doar pentru ca vreau eu sa plictisesc, sa deranjez acele persoane....de multe ori vorbesc,dar sunt total absenta in discutia aia...privesc cu indiferenta, chipurile:)), da,rad si eu de naivitatea mea....vreau sa par indiferenta,dar totusi ....
sunt dependenta de voi, de prietenii mei...nu pot sa rezist fara persoane ca voi...va multumesc ca existati si ca ,totusi ma acceptati asa incompleta cum sunt....tot ce pot sa spun eca...VA IUBESC! si VA MULTUMESC CA EXISTATI!
Scriu asta printre lacrimi,desi ma straduiesc sa nu plang..defapt nu plang propriu'zis..dar simt ca o particica din mine plange.....
Va iubesc mult>:D<, mi'as dori sa pot fi mai putin incompleta,sa fiu o prietena mai buna,mai altfel...sa fiu o persoana de care sa fiti mandri....sa va para bine candva ca m'ati cunoscut...nu vreau sa fiu doar o ciudata ratacita prin liste de mess...vreau sa ma multumesc din suflet ca reusiti mereu sa ma faceti sa zambesc..va multmuesc ca sunteti prezenti in viata mea...ca mi'ati facut viata mai buna si ca ma intelegeti,asa ciudata cum sunt eu....si multumesc ca ma faceti sa ma simt ca intr'o familie atunci cand vorbesc cu voi...si va rog sa ma iertati ca va tot deranjez mereu, ca va stric dispozita, ca va tulbur linistea, ca nu va las niciodata in pace..dar fac toate astea doar pentru a va dovedi ca sunteti importanti pentru mine.....
sper ca v'ati recunoscut ....fetele mele:X, my family:X luv ya , my girl:X, my sisters:X and all of you...va stiti voi...Domo Ai Shiteru Mina!Saranghaeyo!
Chuuuu~ and big hugs for all of you!
P.S. Scuzati eventualele greseli, am scris la repezeala si pe moment...si,cum ziceam...nu's perfecta ^^"
